Efectele nocive ale detergenților din comerț

Detergenții casnici nu curăță doar podelele, ci și sănătatea.

Gospodinelor nici nu le trece prin cap că, de multe ori, fac curățenie cu prețul sănătății. În detartrant, în degresantul de bucătărie și în alți dezinfectanți se găsesc substanțe atât de otrăvitoare încât se pot proteja de ele doar cei care le evită.

Românii sunt fruntași în Europa la numărul bolnavilor cronici: avem 3,5 milioane de bolnavi cronici, dintre care 400.000 au cancer și aproximativ două milioane au hepatită B sau C. În plus, unul din patru români suferă de alergii. Un subiect mai puțin mediatizat este influența nocivă a substanțelor chimice din produsele pe care le folosim zilnic la îngrijirea corporală și la curățenia casei. Nu le citim niciodată etichetele și, chiar dacă o facem, nu căutăm să aflăm ce înseamnă termeni precum „ftalați”, „triclosan” sau „lauril sulfat de sodiu”.

În produse precum săpunul, șamponul, gelul de duș, dar, în egală măsură, în detergentul de vase sau cel de pardoseli există o substanță extrem de toxică: LSS sau lauril sulfat de sodiu. Este vorba, de fapt, despre un agent de spumare și degresare foarte ieftin. Pe cât de ieftin, pe atât de toxic, spun xenobiologii. „Substanța aceasta ajunge în corp prin microcirculație, atacă ficatul și crește riscul apariției cancerului” explică Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi. Practic, spun specialiștii, atunci când se folosește lichid care conține LSS, ar trebui ca pielea și căile respiratorii să fie complet protejate, pentru a nu fi inhalați aburii toxici.

Ftalații aflați în componența majorității detergenților de rufe sunt cunoscuți drept „perturbatori ai sistemului endocrin”, deoarece bruiază funcționarea normală a sistemului endocrin și pot duce la obezitate și defecte la naștere. Un studiu recent efectuat la Universitatea din San Francisco arată că toate femeile însărcinate (mărimea eșantionului = 268) sunt contaminate cu substanțe chimice sintetice foarte toxice.

Studiul, publicat în Environmental Health Perspectives, a concluzionat: „Anumiți PCB (bifenili policlorurați), pesticide organoclorurate, PFC (perfluorați), fenoli, PBDE (eteri de difenil polibromurați), ftalați, hidrocarburi aromatice policiclice (PAH) și perclorat au fost detectați în 99-100% din femeile gravide”. Substanțele au fost inhalate sau au penetrat organismul prin piele. Pielea este cel mai mare organ al nostru, iar prin piele se absorb toate substanțele chimice din produsele de curățenie folosite. Din piele, aceste substanțe ajung în sânge, apoi în diverse organe, pe care le îmbolnăvesc.

Detergenții de rufe, otrăvurile care ne ”curăță” sănătatea

Ce mamă nu visează la șosete imaculate, după ce puștiul ei vine de la fotbal? Ce femeie cochetă nu-și dorește ca rochia ei preferată să rămână mereu cu aceeași culoare intensă? Ceea ce nu se spune în coloratele reclame TV este că mare parte din substanțele din detergenți pot face mai mult rău decât bine.

„Otrava” ne intră în corp fără măcar să știm, pentru că, la fel ca în cazul alimentelor, denumirile de pe cutiile de detergent sună științific, nicidecum periculos. În noiembrie, UE a propus interzicerea fosfaților în detergenți. Pe orice cutie găsim aceleași ingrediente: între 15% și 30% surfactanți aniotici (sau zeoliți), 5% surfactanți neioniciagenți de înălbire pe bază de oxigen activ, fosfați și fosfonați, enzime și parfumuri. Sortimentele mai ieftine conțin LAS (liniar alchibenzen sulfonat), care poate produce iritații ale pielii, precum și înălbitori optici, care nu albesc rufele, ci doar conferă percepția de alb și strălucire.

Potrivit profesorilor de la Facultatea de Chimie Industrială din București, surfactanții sunt „substanțe chimice care se concentrează la suprafață și solubilizează materialele ce au o mică afinitate unele față de altele”. Surfactanții anionici nu sunt biodegradabili, iar spuma lor e otrăvitoare chiar și în concentrații mici. Alchibenzensulfonatul de sodium, cel mai folosit surfactant, se obține din petrol și conține aluminiu. Cercetătorii spun că acesta poate favoriza apariţia unor afecţiuni neurovegetative, precum Alzheimer şi Parkinson.

SLS (sulfat lauril de sodiu), un alt surfactant anionic prezent în detergenții de rufe, este capabil să dizolve untura. În același fel, el dizolvă uleiurile de pe pielea omului, usucă excesiv și modifică proteinele pielii. După ce a fost absorbit, una dintre principalele caracteristici ale SLS este aceea de a imita activitatea estrogenului. „Acest lucru poate fi responsabil pentru o varietate de probleme de sănătate, de la sindromul premenstrual şi simptomele menopauzei, până la scăderea fertilităţii masculine şi cresterea riscului de apariție a diferitelor tipuri de cancer la femei, precum cancerul de sân, potrivit studiilor realizate de cele mai bine cotate universități din lume”, explică medicul Ioana Vârtosu.

Conform unor statistici, în România20% dintre copii suferă de diferite forme de astm și fac dermatite sau alte boli de piele. De altfel, incidența bolilor alergenice în România este îngrijorătoare. În procesul de spălare cu mașini automate, timpul de limpezire a rufealor este extrem de scurt, el neputând să elimine în totalitate detergentul folosit. Persoanele care suferă de dermatite atopice, eczeme sau psoriazis, vor suferi ca urmare a exacerbării afecțiunilor deja existente. Și astmul bronșic poate fi întreținut de astfel de substanțe rămase în îmbrăcăminte după spălare.

Venim în întâmpinarea voastră cu gama de detergenți bio ATTITUDE. Certificarea EcoLogo pe care o au produsele ATTITUDE, este dată de către Guvernul Canadian, este recunoscută internațional (Global Ecolabeling Network / ISO 14024) și dovedește că produsele respectă cele mai înalte standarde de mediu. Acesta este singurul mod de a asigura consumatorii că nu sunt induși in eroare.

Vizitați site-ul nostru pentru a vedea produsele de întreținere corporală și a casei Attitude.

www.only-natural.ro

 

  , ,


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *